Recenzie - Copiii întunericului

Neamul Corbilor – Vol. 1: Copiii întunericului

Autor: Lavinia Călina.

Cartea o puteți comanda aici. 

“Tu cât de mult te poți ascunde de magie?”

   Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

   Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…

   Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

Părerea mea:

    Povestea celor două personaje debutează în adolescență, într-o seară ploioasă de vară. Cele două sunt eleve la același liceu, locuiesc în același sat, dar caracterele lor opuse le împing în direcții diferite. Roxana e cea cuminte, e cu capul pe umeri, muncește cu jumătate de normă să-și ajute familia și e foarte bună la învățătură. Nicole e cea zănatică, ascultă rock, își urăște satul și locuitorii lui, e rebelă, dar ce m-a impresionat la ea e faptul că a reușit să fie foarte puternică în multe situații. Cele două adolescente devin prietene bune după întâplare  tumultoasă în parcarea fast-food-ului în care lucra Roxana(nu vă spun mai multe că e un twist acolo și vreau să-l aflați citind cartea)

    Toate astea se întâmplă în trecut, iar începând cu al doilea capitol suntem aduși în prezent. Fiecare capitol e povestit alternativ, fie de Roxana fie de Nicol, ceea ce mi s-a părut super deoarece am putut înțelege mai bine fiecare personaj în parte. Au trecut 7 ani de când viața lor s-a schimbat complet. Roxana pare mult mai stăpână pe sine, iar Nicol... ei bine, e cam aceeași, doar că are au copil(Ovidiu) cu un tip pe care nu prea îl suportă. 

   Îmi place că până să își intre magia în pâine vedem și diverse probleme cu care se confruntă fetele în viața de zi cu zi, ceea ce face acțiunea să pară credibilă și nu trasă de păr cum am mai întâlnit în multe romane Fantasy. Cele două abia se descurcă cu banii, Roxana are probleme la locul de muncă, iar Nicol încearcă mereu să de Radu (tatăl lui Ovi) să-i ceară pensia alimentară.

   Revenind la magie. În carte e vorba de cinci neamuri de vrăjitori: Neamul Lupilor, Șoimilor, Cerbilor, Roibilor și Corbilor. Dintre toți Corbii sunt cei mai răi, dar pe măsură ce citești îți dai seama că nici restul nu sunt departe. Bunica Nicoletei (ups! Nicol), îi povestește Roxanei despre vrăjitori și cum prima fată moștenește puterea de la mamă. Tot ea ne spune și cum au luat ființă cele cinci neamuri (am căutat și eu pe net faza cu Ulița vrăjitoarelor din Cluj, iar faptul că totul pleacă de la o chestie reală îi dă un plus romanului).

   Problemele cu banii persistă, iar din disperare, plus că e și șantajată, Nicol face un târg cu Andreea, o tipă din Neamul Corbilor. Trebuie să menționez că nu am suportat-o pe Andreea din prima clipă în care apare în carte. Evident colaborarea dintre Nicol și neamul Corbilor are consecințe, iar conducătorul lor o vizitează personal pe Nicol. 

    Apar și doi vrăjitori din neamul Lupilor, Liviu și Ștefan, care complică și mai mult lucrurile, dar fără de care Roxana și Nicol nu ar fi scăpat de Corbi. Împreună cu ei e și Monica, un personaj care mie mi-a fost tare drag. Tipa e oarbă, dar poate vedea viitorul, o putere asemănătoare are și Roxana, doar că Monica și-a dezvoltat abilitățiile în timp ce Roxi a încercat să le ascundă. Între Monica și Ștefan e o poveste de dragoste frumoasă și interzisă, căci aparent dacă juri credință unui neam nu te înmulțești cu altul. 

    Toată acțiunea e nebună în cartea asta, iar finalul e demențial. Adică să fim serioși, am rămas eu mască la finalul Ultimului avanpost, dar asta a fost și mai dur și mai sărit de pe fix decât îmi puteam eu imagina. Știu că va mai dura mult până să apară volumul doi, dar mă roade curiozitatea. Adică am atât de multe întrebări: se mai întâlnesc Roxi și Nicol? Ce se va întâmpla cu Ovi? Se va răzbuna Ștefan?  Se va adeveri visul Roxanei?

   O mare nebunie, dar vă recomand cartea asta. E o lectură ușoară, antrenantă, e plină de acțiune și răsturnări de situație. I-am dat 5 stele pe Goodreads, deși vroiam să-i dau 1 căci m-a supărat partea cu Monica și Nicol :)) 

Recenzie: Ultimul Avanpost

Ultimul avanpost - Lavinia Călina

Editura: Herg Benet 

Anul apariţiei: februarie 2014

Număr de pagini: 320

Colecţie: Cărţile Arven

Cartea o puteți comanda aici

Sau e-book aici

Descriere:  Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal. Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.

   Acţiune, răsturnări neaşteptate de situaţie, intrigi, romance – iţele unei poveşti în care eroina învaţă două adevăruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au întotdeauna consecințe.

   Va reuși Diane să risipească misterul și, mai ales, va reuși să descopere în final care este adevărata ei identitate?

Părerea mea: În primul rând vreau să spun (laud) că eu am citit cartea aceasta pe la mijlocul lunii Martie când foarte puțini știau de existența ei. Pe atunci nu aveam blogul acesta (sau îl ignoram).

   Oricum recent a fost o explozie masivă pe mai toate blogurile și pe Facebook, unde mă uitam vedeam pe cineva zicând ceva de Ultimul Avanpost. Așa că m-am decis să fac și eu o recenzie. Am recitit câteva porțiuni din ea și mi-am adus aminte de ce o ador așa mult.

   Ultimul avanpost a reușit să-mi stârnească interesul încă din prolog. După primele 10 pagini știam că nu am în fața ochilor o poveste banală și previzibilă. Ideea autoarei de a transforma România într-un regat e foarte tare, iar viziunea ei, cum că pe viitor țara noastră va fi una din marile puteri ale Europei, m-a surprins. Deși dacă stai să te gândești prea multe nu s-au schimbat în mentalitatea românilor. În 2046 oamenii sunt în continuare ușor de influențat și manipulat de ceea ce văd la televizor.

   Așa se întâmplă și cu povestea de dragoste dintre Alexandru (un prinț al Regatului Unit al Țărilor Române) și Diane, fata unui important om politic. Oamenilor le este prezentată doar partea frumoasă a relației lor, omițându-se dependența de droguri, alcool și femei a prințului. Unde mai pui că cei doi abia se înghit. Diane este prinsă într-o relație pe care nu o vrea într-o lume pe care nu o înțelege.

    Eu aveam 17 ani și el 22 când părinții noștri ne-au logodit. Nu am putut spune nu, de fapt nici nu am fost întrebată vreodată dacă vreau, decizia era deja luată, eu doar am fost pusă în fața faptului împlinit. [...] Articolele din presă prezentau totul ca fiind ceva neașteptat, o poveste de dragoste frumoasă, niște prostii cum că părinții noștri nu ar fi fost de acord la început, dar iubirea noastră a învins. Ipocrizii menite să facă babele să plângă, femeile măritate să suspine și pe virginele proaste să viseze încă la Făt-Frumos. Eu zic să nu mai credeți tot ce vedeți în presă, dar, na, fiecare cu iluziile lui.

   

  Că veni vorba Dia este personajul principal al aceste cărți. Prin ochii ei ni se spune o poveste uluitoare și captivantă așa că o să vorbesc și despre ea ca personaj. La început îți poate crea impresia că e o fată bogată, râzgâiată, afurisită, egoistă, răutăcioasă, etc. Mie mi-a fost foarte antipatică, nu era genul de personaj principal feminin cu care eram eu obișnuită. Pe măsură ce avansezi îți dai seama că de fapt viața ei e în permanență controlată de alții. Tatăl ei o obligă să continue relația cu Alex, consilierii regali îi stabilesc programul, iar Alex o consideră proprietatea lui și e al naibii de posesiv.

  În ziua de 8 Mai R.U.T.R.-ul sărbătorește 20 de ani e la încetarea celui de-al III-lea Război Mondial. Fiind persoane importante Alex și Dia sunt obligați să participe la evenimentele organizate în acea zi. Prima oprire este la Iași, unde lucrurile merg conform planului. În acea dimineață Diane se trezește cu un nou gardian, căruia nu-i dă prea multă atenție, nici nu-i reține numele, în schimb îl enervează și-i fumează toate țigările :))

   A doua oprire este în capitala Regiunii 5, adică la Timișoara, unde Dia și Alex au parte de câteva surprize, inclusiv de un atentat la viața prințului. În viziunea celor din Capitală (care acu se află undeva pe lângă mare, probabil Constanța de azi) Regiunea 5 e cea mai săracă și mereu reprezintă o problemă. Nici Dia nu e prea încântata de sosirea ei aici.

 ...după prânz urma să mergem în Regiunea 5, loc care îmi displăcea groaznic. Zonă industrială, cartiere sărace, mult fum, multă mizerie, oameni veșnic nemulțumiți, cam la asta se rezuma 5. În urma războiului rămăseseră puține orașe locuite, marea majoritate fiind azi pustii și considerate zone restricționate.

  În acea noapte Alex decide că puțină distracție nu strică, iar Diane nu are de ales trebuie să-l însoțească la o petrecere dată de Emil(un prieten de-al lui Alex, pe care aceasta nu îl suportă). Scenele ce urmează sunt specifice progeniturilor risipitoare pe care le vedem și noi în fiecare zi și care aruncă cu bani în toate direcțiile, consumă alcool în cantități industriale, de droguri să nu mai vorbim.

Muzica puternică, căldura și fumul de țigară mă amețeau și îmi simțeam capul greu, sau poate era de vină cocktail-ul cu vodcă, sau tequila, sau de vină era șampania, sau vinul... Stai, am băut vin?... nu, nu era de la vin, vin nu băusem.

  Până și Diane consumă câteva băuturi...bine, mai multe....bine, nici ea nu mai știe câte și de ce fel. Un moment de gelozie (atunci când își surprinde logodnicul sărutându-se cu alta) o face pe Dia să ia decizia proastă de-ai plăti lui Alex cu aceeași monedă. Așa ajunge ea împreună cu noul ei gardian, Dan, în baia clubului unde...ei bine :)

  Și că veni vorba de Dan vreau să fie clar pentru toată lumea :

  După petrecere Dia pleacă împreună cu cei doi gardieni ai ei înapoi la hotel, dar pe drum mașina în care aceștia se aflau este implicată într-un accident minor. Un accident pus la cale de rebeli pentru a o putea răpi. Din acest moment viața Dianei ia o nouă întorsătură, poveste e dată peste cap complet și se transformă într-un thriller senzațional de la care nu știi la ce să te aștepți. 

Sunetul unui foc de armă mi-a întrerupt gândul și m-a obligat să mă trântesc. Mi-am găsit rapid adăpost după o mașină veche, ruginită. Am strâns arma la piept și am răsuflat ușurată. Nu aveam nimic. Totuși cineva mă luase în vizor, am vrut să mă ridic încet, să cercetez zona, dar un al doilea foc m-a țintuit locului. Am văzut cum glonțul lovește mașina. M-am tras înapoi. Nu puteam să mă ridic, fusesem deja reperată, știa unde mă ascund și orice mișcare grăbită putea să-i dea un avantaj definitiv.

  Ai să ajungi să iubești unele personaje, apoi să le urăști, iar să le iubești și în final să înjuri autorul că nu vinde cartea împreună cu un flacon de Aspacardin. Întreaga acțiune te ține cu sufletul la gură, iar momentul în care Dia înțelege ce sunt Centrele de Formare și ce legătură au cu ea...totul devine demențial.

  Din discuțiile Dan-Dia înțelegem și cum stă treaba cu viața oamenilor de rând. Lumea din Regiunile mai sărace e în permanență urmărită de dronele de supraveghere. Mâncarea e distribuită cu porția pe baza unui card, deci lucrurile nu sunt tocmai roz. Probabil din această cauză se naște E.S.C.U., o grupare de rebeli care luptă echilibru, siguranță, corectitudine și unitate.

  

   Recomand Ultimul avanpost tuturor indiferent de vârstă, căci această carte poate satisface gusturile oricui. Îi prevăd un viitor strălucit în literatura noastră căci e plină de acțiune, suspans, răsturnări de situație, are chiar și o poveste de dragoste originală și imprevizibilă.

   La final vin și cu o recomandare de gustare, evident furată din carte. Deci am să aleg prăjituri cu ciocolată și mentă (Diane știe de ce). Mor de nerăbdare să citesc și volumul 2 sau orice altă carte scrisă de Lavinia. 

 Cine a citit cartea asta? Ce părere aveți?

Recenzie: Altfel de Îngeri

Altfel de Îngeri de Lili St. Crow

Descriere:

   Lumea Reală e un loc înspăimântător. Întrebaţi-o despre asta pe Dru Anderson, o fată dură care a pus la pământ un număr destul de mare de tipi răi. E înarmată, periculoasă, şi gata să lupte mai întâi şi abia pe urmă să stea la discuţii. Aşa că o să dureze ceva timp până să-şi dea seama în cine se poate încrede. Dru Anderson a fost dintotdeauna o „ciudată”, călătorind dintr-un oraş în altul împreună cu tatăl ei pentru a vâna lucrurile care mişună şi te atacă în noapte. E o viaţă stranie, dar plăcută — totul însă se schimbă într-un oraş prăpădit şi îngropat în zăpadă din Dakota, când un zombi flămând dă buzna în casă spărgând uşa de la bucătărie. Singură, îngrozită şi simţindu-se ca prinsă în cursă, Dru va trebui să-şi pună mintea la contribuţie şi să se folosească de toată pregătirea ei pentru a rămâne în viaţă. Monştrii s-au hotărât să plece şi ei la vânătoare — şi de data asta, Dru e pe meniul lor. Şansele de supravieţuire? Aproape nule. Dacă Dru nu poate rezista până la ivirea zorilor, atunci jocul e pierdut…

  Dru Anderson trăiește cu tatăl ei. Cei doi străbat țara-n lung și-n lat ca să omoare creaturile ce se ascund în întuneric. Sunt un fel de vânători similari cu Sam și Dean Winchester din seria Supernatural (...ah  Jensen Ackles...). Totuși lucrurile nu merg atât de bine în ultima vânătoare iar tatăl lui Dru este transformat într-un zombie, iar fata se vede nevoită să îl omoare pentru a scăpa cu viață.

  Am sentimente mixte cu privire la această carte. Când am citit pe net că această serie e cu vampiri m-am gândit că va fi la fel ca toate celelalte, dar m-am înșelat. Are câteva specii de creaturi supernaturale pe care nu prea le-am întâlnit până acum(acesta e un plus). Ce m-a enervat totuși e că lumea supernaturală nu e conturată prea grozav, încă mai am unele întrebări, dar sper să aflu în volumele viitoare.

  Mi-a plăcut de Dru, a reușit să facă față unor situații destul de dure. Cam împiedicată și cam nesigură pe ea în unele momente, dar s-a descurcat. O chestie care mi s-a părut a fi un mare clișeu e faptul că la începutul cărții Dru e noua elevă în școală și îi e greu să își facă prieteni, cu excepția tipului ciudat din liceu (Graves), ...adică pe bune câte cărți încep exact așa? 

  Că veni vorba de Graves, mi-a plăcut de el. Se oferă să o ajute pe Dru în momentul în care aceasta are mare nevoie de sprijin, iar din această cauză este mușcat de un vârcolac. Ce nu se leagă în povestea acest ui personaj este faptul că trăiește singur de ceva vreme și totuși nici cei de la școală și nici autoritățile locale nu au sesizat acest lucru, adică...pe bune?tipul e minor ce naiba?

   Un alt minus pentru carte e faptul că Dru e singurul personaj feminin important, iar apariția lui Graves și Christophe îmi indică un triunghi amoros pe viitor între cei trei. Mi-a plăcut totuși acțiunea cărții și că fazele de luptă sunt foarte bine scrise.

   Pentru un vampire/urban fantasy e destul de cool carte, asta dacă poți să treci cu vederea unele aspecte. Dacă ar fi să îi dau un calificativ de la 1 la 10 i-aș da nota 7, dar nu obișnuiesc să fac asta căci fiecare carte își are publicul ei. O să continui seria căci sunt curioasa(plus că am cumpărat deja volumele 2 și 3). Sper să se redreseze pe parcurs și să devină și mai interesantă.

  Nu am știut ce desert să vă recomand cu această carte, dar având în vedere că tot plouă de câteva zile în continuu, am zis că ar merge bine o ciocolată caldă și biscuiți.

Recenzie: Nymphette_dark99

Nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi
       (apărută la Herg Benet Publishers în colecţia Cărţile Arven).

   Descriere: “Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”

***

Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa.

Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.

Live fast, die young, bad girls do it well.

   Vicky(să nu îi zici Victoria) s-a născut în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1999. Împlinindu-se 10 ani de la revoluție creierul de găină beată al mamei sale s-a gândit că ar fi un gest de patriotism să își numească așa fiica.

   Încă de la prima pagină îți dai seama că Vicky nu e adolescenta de 13 pe care și-o dorește orice părinte, este exact opusul. În ceea ce privește acest personaj ai două variante: ori te îndrăgostești iremediabil de la primul cuvânt, o admiri, o înțelegi, te regăsești în cugetările ei, o compătimești în unele momente; ori nu pricepi nimic și întrerupi lectura după primele 10 pagini. E simplu. Cale de mijloc nu există.

 Eu am iubit-o.

   Vicky vede lumea în care trăim cu alți ochi. Vorbește și se comportă de parcă ar fi trăit 100 de vieți nu doar 13 ani. Toată acțiunea cărții se desfășoară într-o singură noapte. La începutul cărții ea se află în mijlocul Brașovului și face autostopul pentru a ajunge în București. Pe parcursul călătoriei întâlnește tot felul de persoane, de la cele mai inculte și enervante(Gicu, Doru și tipul acela pocăit care m-a enervat așa rău că nici nu i-am reținut numele) la personaje pe care le placi din prima(Vanessa, Iepure).

    Ok. Probabil că printre cei ce au auzit de nymphette_dark99 sunt și câțiva care au să-mi sară în cap că această carte are un limbaj licențios, că e prea dură, că are scene de sex, că etc. Da e dură și dark și ce mai vreți voi. Limbajul e diferit de cel pe care îl întâlnim de obicei în literatură, dar nu e cu nimic mai diferit de cel pe care îl întâlnim în viața de zi cu zi. Dacă vă sperie violența atunci vă recomand Capra cu trei iezi, deși nici aia nu e mai bună căci (spoiler alert) moare lupul la final! Nu tot ce ne înconjoară e moale pufos și roz. Cristina nu s-a ferit să arate adevărata față a lucrurilor, cred că aș fi urât-o dacă o făcea.

   Un lucru ce m-a deranjat la Vicky a fost obsesia ei pentru Tedy(fratele ei). Nu am putut înțelege încrederea oarbă pe care Vicky o are în el și nici de ce e așa fascinată de lucrurile făcute de acesta. Mai ales când am aflat care e faza cu Întâmplare(un moment cheie din viața ei, care o schimbă pentru totdeauna), l-am urât și mai mult pe Tedy.

   Obișnuiesc să recomand câte ceva dulce de mâncat în timp ce citiți cărțile, ei bine azi recomandarea vine direct din carte. La un moment dat Vicky se oprește cu Vanessa la o cafenea pe lângă Peleș și mănâncă savarine. Deci savarine să fie :) 

    În concluzie: Nymphette_dark99 este o carte pentru cei cu stomacul tare căci autoarea îți servește pe tavă realitatea crudă a vieții. Fără îndulcitori artificiali, fără aditivi și fără potențiatori de aromă.

Ultima vrăjitoare din Transilvania – vol.1: Contesa Aneke (Recenzie)

   Contesa Aneke este primul volum din triologia Ultima vrăjitoare din Transilvania (apărută la Herg Benet Publishers în colecţia Cărţile Arven).

  

   Descriere:  Alexandra, o adolescentă rebelă, este trimisă de părinți să își petreacă vacanța de vară într-un sat din Transilvania, pentru a fi îndepărtată de o iubire considerată imorală. Odată ajunsă în V., ea este atrasă de poveștile localnicilor legate de o crimă săvârșită în urmă cu mai mult de un veac: contesa Aneke fusese acuzată de incest și vrăjitorie și ucisă în pădure. Alexandra pornește pe urmele contesei, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Castelul ascunde mistere la fiecare colț… Pe măsură ce fapte și personaje stranii ies la iveală, Alexandra își dă seama că are în comun cu frumoasa vrăjitoare mai mult decât și-ar fi imaginat, inclusiv iubirea ei secretă și interzisă. Va reuși Alexandra să salveze această iubire și în final propria viață, sau va avea soarta tragică a Anekei?

    Două lumi distincte se întrepătrund: lumea adolescenților de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje și pierce-uri, și lumea contesei dispărute, cu intrigi de curte și povești uitate.

     Un mistery romance în tonuri întunecate despre incest, superstiții, trădări, secrete, legende transmise peste veacuri.

    Alexandra este trimisă de mama ei în satul V. pentru a-şi petrece o parte din vacanţa de vară şi pentru a-şi limpezi mintea. Deşi este puţin sceptică la început, Alexandra se obişnuieşte cu ideea şi devine fascinată de o veche legendă legată de ruinele unui castel aflat la marginea satului.

Pe vremuri castelul a fost locuit de o frumoasă contesă(jumătate româncă, jumătate unguroaică) pe nume Aneke. Aceasta refuzase să se mărite cu cel ales de familia ei, se izolase între pereţii castelului şi făcea tot felul de vrăji. Pe parcurs Alexandra află că Aneke se îndrăgosteşte la un moment dat de unul din peţitorii ei, de Mathias, deşi află că acesta era fratele ei vitreg. Relaţia incestuasă dintre cei doi animă paranoia sătenilor care sunt convinşi ca Aneke şi Mathias sunt responsabili pentru necazurile abătute asupra satului lor. Oamenii dau foc castelului şi într-un final o ucid pe contesă. Alexandra se regăseşte în această poveste, căci ea la rândul ei este îndrăgostită de fratele ei vitreg, de Răzvan.

Recunosc că şi eu am fost fascinată de legenda contesei, care a devenit personajul meu preferat din această serie. Deşi în roman, Alexandra o numeşte la un moment dat vampiroaică, eu una nu o pot asocia pe Aneke cu un vampir(Dracula, nosferatu, etc.) Mai degrabă m-a dus cu gândul la legendele ce o înconjoară pe Erzsébet Báthory, probabil din cauză că amândouă sunt contese, au sânge maghiar şi au fost acuzate de vrăjitorie. Nu ştiu dacă autoarea s-a inspirat din acelea, dar mie una mi s-a părut captivantă ideea că între cele două ar putea exista o legătură(chiar dacă aceasta există doar la mine în cap).

Satul V. pare, cel puţin în primă instanţă, un loc plictisitor, monoton, izolat de restul lumii. Un loc uitat de timp în care doar preotul are telefon mobil. Totul devine interesant atunci când Alexandra îi întâlneşte pe Mathias, Lorena şi Nori. O familie ciudată ce are legătură cu povestea contesei. Mai multe nu vă spun căci vreau să aflaţi singuri citind cartea.

Un personaj ce mi-a stat în gât din prima clipă când a apărut a fost baba Ica. Până şi Alexandra o asociază cu Baba Cloanţa. Aceasta pare nebună şi îi cere fetei să plece din sat. Nici de Răzvan nu mi-a plăcut din prima, dar am ajuns să-l accept aşa cum este. Asta s-a datorat şi faptului că totul este povestit de Alexandra, care este evident atrasă de el şi se focalizează mai mult pe calităţile lui.

În capitolul 4 Alexandra menţionează faptul că locuinţa Lorenei miroase plăcut, a plăcintă proaspăt scoasă din cuptor. Plăcintă cu mere cred ... Deci pe viitor când am să mă gândesc la cartea asta am s-o asociez mereu cu plăcinta(evident cea cu mere).

Momentan mai am câteva pagini şi termin şi volumul 2 din această serie, iar pe urmă nu îmi rămâne altceva de făcut decât să aştept să iasă mai repede cel de-al treilea. Urăsc să aştept după apariţia unui nou volum, dar există unele poveşti bune şi genial construite ce fac să merite aşteptarea, iar Ultima vrăjitoare din Transilvania este una din ele.

În final nu pot spune altceva despre acest prim volum din triologie decât că mi-a plăcut foarte mult. Este o carte ce te hipnotizează de la primele pagini. O poveste ce te ţine cu sufletul la gură. Un basm perfect pentru cei ce mai cred în magie, vrăji şi iubiri ce dăinuie peste veacuri.