joi, 5 februarie 2015

Corina Ozon - Zilele amanților

     De data asta nici nu o să mai încep cu promisiuni că o să mă ocup mai mult de blog că nu mai are rost. Pur și simplu nu găsesc timpul necesar să scriu. Mi-ar plăcea să fiu mai activă, să fac și eu anumite tagg-uri/recenzii/topuri, dar pur și simplu nu am timp. 


    Am să las scuzele deoparte și am să vă vorbesc azi despre o carte amuzantă care, mie una, mi-a făcut iarna mai frumoasă. E vorba de Zilele Amanților de Corina Ozon. Pe coperta a patra Ana Barton spune : Aceasta este o carte deşteaptă. Iar vrăjitoria nu-i deloc exclusă. Te ţine lipit de ea, nu te lasă absolut deloc nici să faci altceva şi nici măcar să te gândeşti la altceva. Nu poţi uza de niciun instrument fizic ori sufletesc pentru a i te sustrage. Iar dacă asta nu-i curată fermecătură, atunci ce este? A, ştiu. Literatură deşteaptă.

    Câtă dreptate are doamna Barton, căci eu am citit-o într-o zi. Pur și simplu m-am apucat de citit dimineața la cafea și nu m-am putut opri până la ultima pagină. Nu știu cu ce vrăjitori se ocupă autoarea, da...frate! nu am fost în stare să fac nimic altceva în ziua respectivă. Am citit recent această carte, dar din cauza sesiunii și a altor factori nu am ajuns să-mi exprim părerea sinceră despre ea. 

Cartea a apărut la editura Herg Benet și poate fi comandată aici.

    Recunosc că nu prea mă atrag genul acesta de cărți, eu mergând mai mult pe teen fiction (vampiri, vrăjitoare, vârcolaci, îngeri, etc), dar a fost ceva diferit și mă bucur mult că am avut ocazia să o citesc. Este o lectură plăcută, lejeră și captivantă.

     Romanul îi are în prim plan pe Teo, Mircea și Cati. Cei trei își povestesc rând pe rând problemele și gândurile în anumite situații. Mircea și Teo sunt căsătoriți, iar Cati este evident amanta lui Mircea...astea fiind spuse vă dați seama că nu poate ieși nimic bun din povestea asta. Cartea nu are o acțiune tensionată care să te țină cu sufletul la gură, dar toate întâmplările celor trei sunt atât de haioase, amuzant, realiste încât vrei să citești în continuare.
    
Dintre toți cel mai mult mi-a plăcut de Cati. E genul acela de femeie care se vrea independentă, stăpână pe sine, etc etc, dar care e adesea prostită de bărbații din jurul ei.
"Mi-e dor de tine, tâmpito, mi-a zis Mircea. Și atunci am simțit că îl iubesc numai pe el. Și că nu-l merită prefăcuta aia de nevastă-sa."

Cartea are un limbaj pe care mulți l-ar considera dur, eu una spun doar că este realist și îi oferă un avantaj romanului. Mi-au plăcut mult aventurile celor trei și sper ca autoarea să facă și o continuare. Recomand cartea tuturor celor care au chef să râdă, să se amuze, să râdă pe sub mustață și să-și zică în gând cunosc și eu pe cineva în situația asta.


3 comentarii:

  1. Buna :)
    Multumesc pentru recenzie. Ma bucur ca "amantii" ti-au facut iarna mai frumoasa. Am postat niste fragmente la mine pe blog. Mult succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fragmente din volumul 2

      Ștergere
    2. buna, ma bucur mult ca va fi si un volum 2, mult succes tie si amantilor tai:)

      Ștergere