joi, 31 iulie 2014

Recenzie: Suflet pierdut

Suflet pierdut - Silviu Urdea (2014, Imprint Karth)

Descriere:
    Mihail, un tânăr care trăiește o intensă poveste de dragoste alături de Emma, primește într-o dimineață cea mai neagră veste posibilă: iubita lui a murit în urma unui tragic, dar ciudat accident de maşină. Din acel moment viaţa lui nu va mai fi niciodată la fel. Investigând, află că accidentul fusese precedat de o serie de dispariții misterioase, care par să aibă un numitor comun. Împreună cu cei mai buni doi prieteni ai săi și alături de inspectorul Constantin, Mihail încearcă în final să descopere identitatea celui care, într-un vehicul fantomă, a fost ultimul care a văzut-o pe Emma în viață…
    Suflet Pierdut îți dă palpitatii și te umple de groază. Este o carte despre legătura nemijlocită dintre dragoste și crimă, viață și moarte, totul în formele sale cele mai naturale și brute.
    Cât de mult poate o tragedie personală să schimbe ceea ce suntem cu adevărat?



  
  
  O să încep cu o mărturisire: nu credeam că o să-mi placă cartea asta, dar (vai, doamne!) cât m-am înșelat. Am trecut prin toate emoțiile posibile: bucurie, compătimire, furie, suspans, frustrare, eram pe punctul de a plânge de câteva ori...dar m-am abținut :)
  Povestea de dragoste dintre Emma și Mihail este excepțională. Autorul ne dă multe detalii despre relația celor doi(cum s-au cunoscut,prima întâlnire, momente importante prin care au trecut împreună,etc.) astfel că nu ai cum să nu ajungi să-i îndrăgești, sau să îți dorești să ai și tu o legătură la fel de puternică cu cineva.
    Emma reprezintă întreg universul pentru Mihail. Lumea lui gravitează în jurul ei așa că e de înțeles de ce dispariția ei îl afectează atât de mult, pur și simplu îl dă peste cap. Moartea iubitei sale îl va bântui mereu, iar tânărul nu își poate imagina viața fără ea. Tot ce-i rămâne lui Mihail este dorința arzătoare de a afla cine este responsabil pentru accidentul Emmei. 
   În mintea lui sunt o mie de întrebări ce îl țin treaz în miez de noapte. Un lucru e sigur: nu va înceta niciodată sa caute răspunsurile.




  Ceea ce la început pare un accident rutier banal, comun, simplu, se dovedește a fi de fapt un caz extrem de complex și imprevizibil. Inspectorul Constantin reușește să facă legătura dintre accidentul Emmei, dispariția altor două fete (Cristina Toma și Rebeca Nistor) și un caz vechi de 12 ani. Din acel moment ai în față o poveste ce te va lăsa cu gura căscată. Un scenariu demn de un film american. Un thriller în adevăratul sens al cuvântului, iar deznodământul e pe măsură.
    Cartea asta e ca un cocktail exotic, căci ai un amestec perfect de suspans, acțiune, scene horror, întorsături de situație, dar și o frumoasă poveste de dragoste ce supraviețuiește dincolo de moarte. O recomand tuturor, fără excepție!
    Și la final, pentru că așa m-am obișnuit eu să recomand și ceva de ronțăit în timp ce citiți, o să recomand un bol mare de cereale. Asta e primele pagini din carte mi-au făcut poftă :) 






vineri, 11 iulie 2014

Recenzie: Altfel de Îngeri

Altfel de Îngeri de Lili St. Crow

Descriere:
   Lumea Reală e un loc înspăimântător. Întrebaţi-o despre asta pe Dru Anderson, o fată dură care a pus la pământ un număr destul de mare de tipi răi. E înarmată, periculoasă, şi gata să lupte mai întâi şi abia pe urmă să stea la discuţii. Aşa că o să dureze ceva timp până să-şi dea seama în cine se poate încrede. Dru Anderson a fost dintotdeauna o „ciudată”, călătorind dintr-un oraş în altul împreună cu tatăl ei pentru a vâna lucrurile care mişună şi te atacă în noapte. E o viaţă stranie, dar plăcută — totul însă se schimbă într-un oraş prăpădit şi îngropat în zăpadă din Dakota, când un zombi flămând dă buzna în casă spărgând uşa de la bucătărie. Singură, îngrozită şi simţindu-se ca prinsă în cursă, Dru va trebui să-şi pună mintea la contribuţie şi să se folosească de toată pregătirea ei pentru a rămâne în viaţă. Monştrii s-au hotărât să plece şi ei la vânătoare — şi de data asta, Dru e pe meniul lor. Şansele de supravieţuire? Aproape nule. Dacă Dru nu poate rezista până la ivirea zorilor, atunci jocul e pierdut…





  Dru Anderson trăiește cu tatăl ei. Cei doi străbat țara-n lung și-n lat ca să omoare creaturile ce se ascund în întuneric. Sunt un fel de vânători similari cu Sam și Dean Winchester din seria Supernatural (...ah  Jensen Ackles...). Totuși lucrurile nu merg atât de bine în ultima vânătoare iar tatăl lui Dru este transformat într-un zombie, iar fata se vede nevoită să îl omoare pentru a scăpa cu viață.
  Am sentimente mixte cu privire la această carte. Când am citit pe net că această serie e cu vampiri m-am gândit că va fi la fel ca toate celelalte, dar m-am înșelat. Are câteva specii de creaturi supernaturale pe care nu prea le-am întâlnit până acum(acesta e un plus). Ce m-a enervat totuși e că lumea supernaturală nu e conturată prea grozav, încă mai am unele întrebări, dar sper să aflu în volumele viitoare.
  Mi-a plăcut de Dru, a reușit să facă față unor situații destul de dure. Cam împiedicată și cam nesigură pe ea în unele momente, dar s-a descurcat. O chestie care mi s-a părut a fi un mare clișeu e faptul că la începutul cărții Dru e noua elevă în școală și îi e greu să își facă prieteni, cu excepția tipului ciudat din liceu (Graves), ...adică pe bune câte cărți încep exact așa? 
  Că veni vorba de Graves, mi-a plăcut de el. Se oferă să o ajute pe Dru în momentul în care aceasta are mare nevoie de sprijin, iar din această cauză este mușcat de un vârcolac. Ce nu se leagă în povestea acest ui personaj este faptul că trăiește singur de ceva vreme și totuși nici cei de la școală și nici autoritățile locale nu au sesizat acest lucru, adică...pe bune?tipul e minor ce naiba?
   Un alt minus pentru carte e faptul că Dru e singurul personaj feminin important, iar apariția lui Graves și Christophe îmi indică un triunghi amoros pe viitor între cei trei. Mi-a plăcut totuși acțiunea cărții și că fazele de luptă sunt foarte bine scrise.
   Pentru un vampire/urban fantasy e destul de cool carte, asta dacă poți să treci cu vederea unele aspecte. Dacă ar fi să îi dau un calificativ de la 1 la 10 i-aș da nota 7, dar nu obișnuiesc să fac asta căci fiecare carte își are publicul ei. O să continui seria căci sunt curioasa(plus că am cumpărat deja volumele 2 și 3). Sper să se redreseze pe parcurs și să devină și mai interesantă.


  Nu am știut ce desert să vă recomand cu această carte, dar având în vedere că tot plouă de câteva zile în continuu, am zis că ar merge bine o ciocolată caldă și biscuiți.




joi, 10 iulie 2014

Leapșa: Social Media Book Tag

   

    Am primit această leapșa pe blogul Jurnalul unei cititoare. Ideea e ca pentru fiecare rețea de socializare să alegem o carte care i s-ar potrivi. Deci iată opțiunile mele:

Twitter: Cea mai scurtă carte dintre preferatele tale. 

     Diavolul si domnisoara Prym de  Paulo Coelho


Facebook: O carte pe care toată lumea te-a presat să o citești. 

Academia Vampirilor de Richelle Mead
(nu regret, chiar mi-a plăcut mult întreaga serie)



Tumblr: O carte pe care ai citit-o înainte să fie cool. 

Divergent de Veronica Roth
(când am citit eu cartea nu era încă toată nebunia asta cu întreaga serie și nici filmul nu era în plan)




Myspace: 
  O carte despre care nu îți amintești dacă ți-a plăcut sau nu. 

Tess D'Urberville de Thomas Hardy
(a trecut ceva vreme, vreo cinci ani și habar nu am dacă la vremea aceea mi-a plăcut sau nu)




Instagram: O carte care a fost atât de frumoasă încât a trebuit să îi faci o fotografie. 

Vampirii din Morganville - Balul fetelor moarte de Rachel Caine 
(nu i-am făcut poză dar îmi place mult coperta)




YouTube: O carte care ți-ai dori să devină film. 

Ultimul Avanpost - Lavinia Călina
(da știu, slabe șanse)




Goodreads: O carte pe care o recomanzi tuturor. 

Nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi
(știu că sunt mulți cei care nu se împacă cu romanele Cristinei, dar eu tot mai sper)




     Deci astea sunt răspunsurile mele. Cine vrea leapșa nu are decât să o preia de aici.
Cu bine dragilor!





joi, 3 iulie 2014

Recenzie: Nymphette_dark99

Nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi
       (apărută la Herg Benet Publishers în colecţia Cărţile Arven).

   Descriere: “Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”
***
Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa.
Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.
Live fast, die young, bad girls do it well.



   Vicky(să nu îi zici Victoria) s-a născut în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1999. Împlinindu-se 10 ani de la revoluție creierul de găină beată al mamei sale s-a gândit că ar fi un gest de patriotism să își numească așa fiica.
   Încă de la prima pagină îți dai seama că Vicky nu e adolescenta de 13 pe care și-o dorește orice părinte, este exact opusul. În ceea ce privește acest personaj ai două variante: ori te îndrăgostești iremediabil de la primul cuvânt, o admiri, o înțelegi, te regăsești în cugetările ei, o compătimești în unele momente; ori nu pricepi nimic și întrerupi lectura după primele 10 pagini. E simplu. Cale de mijloc nu există.

 Eu am iubit-o.

   Vicky vede lumea în care trăim cu alți ochi. Vorbește și se comportă de parcă ar fi trăit 100 de vieți nu doar 13 ani. Toată acțiunea cărții se desfășoară într-o singură noapte. La începutul cărții ea se află în mijlocul Brașovului și face autostopul pentru a ajunge în București. Pe parcursul călătoriei întâlnește tot felul de persoane, de la cele mai inculte și enervante(Gicu, Doru și tipul acela pocăit care m-a enervat așa rău că nici nu i-am reținut numele) la personaje pe care le placi din prima(Vanessa, Iepure).
    Ok. Probabil că printre cei ce au auzit de nymphette_dark99 sunt și câțiva care au să-mi sară în cap că această carte are un limbaj licențios, că e prea dură, că are scene de sex, că etc. Da e dură și dark și ce mai vreți voi. Limbajul e diferit de cel pe care îl întâlnim de obicei în literatură, dar nu e cu nimic mai diferit de cel pe care îl întâlnim în viața de zi cu zi. Dacă vă sperie violența atunci vă recomand Capra cu trei iezi, deși nici aia nu e mai bună căci (spoiler alert) moare lupul la final! Nu tot ce ne înconjoară e moale pufos și roz. Cristina nu s-a ferit să arate adevărata față a lucrurilor, cred că aș fi urât-o dacă o făcea.




   Un lucru ce m-a deranjat la Vicky a fost obsesia ei pentru Tedy(fratele ei). Nu am putut înțelege încrederea oarbă pe care Vicky o are în el și nici de ce e așa fascinată de lucrurile făcute de acesta. Mai ales când am aflat care e faza cu Întâmplare(un moment cheie din viața ei, care o schimbă pentru totdeauna), l-am urât și mai mult pe Tedy.
   Obișnuiesc să recomand câte ceva dulce de mâncat în timp ce citiți cărțile, ei bine azi recomandarea vine direct din carte. La un moment dat Vicky se oprește cu Vanessa la o cafenea pe lângă Peleș și mănâncă savarine. Deci savarine să fie :) 


    În concluzie: Nymphette_dark99 este o carte pentru cei cu stomacul tare căci autoarea îți servește pe tavă realitatea crudă a vieții. Fără îndulcitori artificiali, fără aditivi și fără potențiatori de aromă.