Recenzie Jocurile Foamei de Suzanne Collins

Rezumat:  “Ai putea supravieţui în sălbaticie, de unul singur, când toţi cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineaţa următoare? Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde naţiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi de lângă familiile lor şi aruncaţi în lupta pe viaţă şi pe moarte, televizată în direct şi urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi... viu. Cine va câştiga cursa nebună pentru supravieţuire?”

   Să încep cu faptul că ador această carte. Scurt și la subiect nu?

   Ca să fiu sinceră până să dau de cartea aceasta nu mă încântau prea mult distopiile. Așa că evident, deși tot auzisem de ea am trecut-o cu vederea până să văd filmul. Da, pentru prima dată am văzut mai întâi filmul iar apoi am citit cartea.

  Am rămas atât de uimită de lumea creată de Suzanne Collins încât am vrut neapărat să citesc cărțiile, nu de alta, dar durează în jur de un an să apară câte un film făcut după serie. Eu am ţinut neapărat să aflu ce se întâmplă cu eroina, Katniss Everdeen, așa că mi-am cumpărat cărțile.

  Acțiunea din Jocurile Foamei se petrece în Panem, un ținut împărțit în 12 districte plus Capitolul. În fiecare an cetățenii din cele 12 districte sunt obligați să trimită un băiat și o fată să lupte până la moarte într-un concurs numit Jocurile Foamei. Evident cei din Capitol nu trimit tributuri. Fetele și băieți sunt aleși prin tragere la sorți. Eu probabil n-aş rezista nici două ore în lumea distopică a lui Suzanne Collins, să nu mai zic de jocuri.

   Personajul principal al seriei este Katniss. Ea locuiește în districtul 12 și are grijă de familia ei așa cum poate. Mai vânează ilega, mai vinde veverițe prin district, orice numai să aibă ce pune pe masă.

Am adorat-o pe Katniss din prima clipă. Iar atunci când s-a oferit ca și tribut în locul lui Prim(sora ei mai mică) am știut că m-am îndrăgostit iremediabil de acest personaj. De Peta(celălalt tribut ales din districtul12) sincer nu mi-a plăcut din prima, mi s-a părut prea moale. A trebuit să termin de citit și a doua carte din serie ca să ajung să-l îndrăgesc.

  Per total seria asta e genială și merită fiecare minut petrecut cu nasul în cărți. E foarte intensă și mă bucur că am descoperit seria mai târziu. Dacă aș fi avut de așteptat un an până să citesc volumul trei aș fi înnebunit. Așa într-o săptămână am citit tot. Și a meritat!

Mi-a plăcut și  că este scrisă la persoana I, astfel am putut să intru mai bine în pielea personajului Katniss și să simt mai bine emoțile și trăirile ei.

  Nu știu de ce dar în timp ce citeam cărțile acestea m-am trezit de câteva ori mâncând ciocolată de casă așa că, acum, asociez mereu în mintea mea această serie cu ciocolata de casă.