luni, 22 septembrie 2014

În curând: Neamul Corbilor – Vol. 1- Copiii întunericului

    Ne tot promitea Lavinia prin vară o nouă carte fantasy, iar azi a devenit oficial. Neamul corbilor se lansează la Herg Benet în noiembrie, în colecția Cărțile Arven. Nu știu voi, dar eu abia aștept :D
   Evident nu am uitat nici de continuarea la Ultimul avanpost, să sperăm că vine și aia în curând.


“Tu cât de mult te poți ascunde de magie?”



duminică, 21 septembrie 2014

Recenzie: Oameni, îngeri şi demoni - Lina Moacă

Oameni, îngeri şi demoni - Lina Moacă


Editura: Herg Benet 
Anul apariţiei: mai 2014
Număr de pagini: 712
Colecţie: Cărţile Arven
Cartea o puteți comanda aici

Descriere: Gemenii Willy și Lilly, creaturi de-o frumusețe neobișnuită și având puteri supranaturale, sunt Fiii Luminii. Lilly își dorește să cunoască oamenii direct, trăind în mijlocul lor, și își convinge fratele să se mute în București. Aici, cei doi o întâlnesc pe Alexandra, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Deși la început Willy nu este de acord cu implicarea lor în problemele muritorilor, la insistențele lui Lilly acceptă o căsătorie de conveniență cu Alexandra, pentru a o scoate de sub tutela distructivă a tatălui.
    Crimele, fățărnicia, răutatea împânzesc orașul și restul provinciilor. Odată ce Lilly se angajează să-i pătrundă tainele, pentru ca dreptatea să triumfe, piramida întunecată se clatină. Însă, în străfundul pământului, de pe tronul întunecat, Willworf – sprijinit de Marele Iluminat – făurește planuri de atac, așteptând momentul potrivit să-și surprindă fratele și nepoții.
     Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?




Părerea mea:
   De când am văzut această carte pe site-ul editurii mi-am dorit să o citesc. Azi am terminat-o, deci sunt cu acțiunea proaspăt întipărită în minte. Dacă tot ce scriu nu are logică, vă rog să mă iertați, dar sunt încă foarte năucită de poveste.


   Trebuie să mărturisesc că atunci când am văzut că are 712 pagini mă gândeam că probabil o să mai sar câteva paragrafe de-a lungul lecturii - Greșit- am savurat fiecare cuvânt căci cartea e de-a dreptul superbă. Mi-a plăcut faptul că e împărțită în trei, iar fiecare parte e relatată din perspectiva altcuiva. M-a ajutat să înțeleg mai bine trăirile tuturor și de ce acționau într-un anume mod în diferite situații.
   Prima parte este relatată de Lilly și prezintă evadarea ei și a lui Willy din lumea subterană, unde erau ținuți de Willworf., dar și adaptarea lor la viața de zi cu zi din timpurile noastre. 
   Un alt lucru ce mi-a plăcut la această parte a fost crearea legăturii dintre povestea celor doi gemeni și Geneza(da, Geneza aia din Biblie). Foarte originală și interesantă idea autoarei de a face această legătură. 
   



  Mi-a plăcut de Lilly, deși nu a fost personajul meu preferat. Am adorat bunătatea ei, deși m-a deranjat uneori naivitatea cu care privea lucrurile. Are totuși o scuză: nu a trăit pe Pământ până acum. La început pare puțin copilăroasă, dar la final devine o femeie(dacă pot să-i spun așa, ea fiind o creatură supranaturală) matură ce-și pune puterile în slujba binelui. 


   Tot ea este și ce care își convinge fratele să o ia de nevastă pe Alexandra cu scopul de-a o scoate de sub tutela tatălui ei, un om crud ce vroia să-o vândă unui prieten cu scopul de a se asocia într-o afacere. Evident ce începe ca o simplă căsătorie de conveniență se transformă ușor-ușor într-o frumoasă poveste de dragoste plină de momente tensionate, ceva dramă și câteva întorsături de situație neașteptate. 
  A doua parte a cărții e relatată de către Alexandra, așa am ajuns să o cunosc mai bine și s-o îndrăgesc într-un final. Am reușit să dau la o parte toate măștile ei și să o cunosc cu adevărat. La început nu prea mi-a plăcut atitudinea și comportamentul ei, dar modul în care a avut grijă de Ella mi-a schimbat complet părerea. Cred că e greu pentru cineva, oricine, să-și privească cea mai bună prietenă(sau pe cineva drag) cum pierde lupta cu cancerul. Tăria Alexandrei în acele momente e remarcabilă, unde mai pui că trece și printr-un divorț pe care nu-l dorește. Își dă seama că s-a îndrăgostit de Willy, salvatorul ei, și nu vrea să renunțe la el.



    În tot acest timp în lumea subterană Willworf își conturează planurile de a se răzbuna pe cei doi fugari și de a cuceri lumea de la suprafață. Ultima parte a cărții mi-a plăcut cel mai mult, sper să nu dau spoilere. E relatată din punctul de vedere al Ellei(personajul meu preferat din toată carte). Deși e răpusă de o boală chinuitoare reușește să găsească tăria de-a o înfrunta, iar la finalul cărții de-a înfrunta și lumea subterană în care e târâtă de Willworf. Cu toate că sentimentele ei pentru el sunt neclare și îi crează o stare de confuzie Ella e mult mai puternică.


Sper din suflet să ajungeți să citiți această carte, căci merită. Fiecare din cele 700 de pagini sunt pline de mister, de iubire, de putere, de sentimente ce greu pot fi descrise. Recomand cartea!

Evident o recodam cu ceva dulce specific ei...deci clătite :))



luni, 15 septembrie 2014

The Mockingjay Lives!!!

      Cred că pentru fanii Hunger Games postarea asta nu mai are nevoie de nicio explicație!

Hai noiembrie mai repede!!!




The Hunger Games: Mockingjay Trailer – “The Mockingjay Lives”











marți, 9 septembrie 2014

În curând: Partea I din seria Rephelimii


   Editura Herg Benet se pregătește să ne încânte în această toamnă cu o nouă serie fantasy. După Ultima Vrăjitoare din Transilvania - Anna Vary, Oameni, îngeri şi demoni - Lina Moacă, Ultimul avanpost - Lavinia Călina, Specimenul - Andrei Trifănescu și multe alte cărți faine, în colecția Cărțile Arven va apărea în luna octombrie o nouă serie semnată Simona Stoica.

Descriere:

   Foc și Cenușă. Lumină și Întuneric. Pasiune și Obsesie.

   În străvechea cetate din Haven, Rephelimii, un grup de asasini conduși și instruiți de Azazeal Vellenhall, încearcă să împiedice declanșarea unui război cu Cele Zece Orori. Jack Harper, liderul lor, este trimis dincolo de Voal, pentru a o găsi pe nepoata lui Azazeal – tânăra Desiree, cea de a Treia Cheie a Havenului. Însă când descoperă misterele care înconjoară conacul Wolfmaner și cine e răspunzator pentru crimele săvârșite în urmă cu 150 de ani, Desiree refuză să își accepte moștenirea și să înfrunte trecutul. Jack nu are de gând să renunțe și ar face orice ca să salveze Havenul. Îi va câștiga încrederea, o va minți și o va seduce pentru a-și îndeplini misiunea.

   Provocarea a fost acceptată.




Despre autor:  Simona Stoica



   S-a născut în noiembrie 1991. După ce studiile de economie începute s-au dovedit împotriva unei direcții creative, decide să urmeze cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.
Alumna AIESEC Bucuresti – 3 ani de voluntariat pe Comunicare si Alumni Development.
 Pregătește un proiect editorial online.

luni, 1 septembrie 2014

Recenzie: Ultimul Avanpost


Ultimul avanpost - Lavinia Călina

Editura: Herg Benet 

Anul apariţiei: februarie 2014

Număr de pagini: 320

Colecţie: Cărţile Arven

Cartea o puteți comanda aici

Sau e-book aici






Descriere:  Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal. Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.
   Acţiune, răsturnări neaşteptate de situaţie, intrigi, romance – iţele unei poveşti în care eroina învaţă două adevăruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au întotdeauna consecințe.
   Va reuși Diane să risipească misterul și, mai ales, va reuși să descopere în final care este adevărata ei identitate?



Părerea mea: În primul rând vreau să spun (laud) că eu am citit cartea aceasta pe la mijlocul lunii Martie când foarte puțini știau de existența ei. Pe atunci nu aveam blogul acesta (sau îl ignoram).
   Oricum recent a fost o explozie masivă pe mai toate blogurile și pe Facebook, unde mă uitam vedeam pe cineva zicând ceva de Ultimul Avanpost. Așa că m-am decis să fac și eu o recenzie. Am recitit câteva porțiuni din ea și mi-am adus aminte de ce o ador așa mult.



   Ultimul avanpost a reușit să-mi stârnească interesul încă din prolog. După primele 10 pagini știam că nu am în fața ochilor o poveste banală și previzibilă. Ideea autoarei de a transforma România într-un regat e foarte tare, iar viziunea ei, cum că pe viitor țara noastră va fi una din marile puteri ale Europei, m-a surprins. Deși dacă stai să te gândești prea multe nu s-au schimbat în mentalitatea românilor. În 2046 oamenii sunt în continuare ușor de influențat și manipulat de ceea ce văd la televizor.


   Așa se întâmplă și cu povestea de dragoste dintre Alexandru (un prinț al Regatului Unit al Țărilor Române) și Diane, fata unui important om politic. Oamenilor le este prezentată doar partea frumoasă a relației lor, omițându-se dependența de droguri, alcool și femei a prințului. Unde mai pui că cei doi abia se înghit. Diane este prinsă într-o relație pe care nu o vrea într-o lume pe care nu o înțelege.

    Eu aveam 17 ani și el 22 când părinții noștri ne-au logodit. Nu am putut spune nu, de fapt nici nu am fost întrebată vreodată dacă vreau, decizia era deja luată, eu doar am fost pusă în fața faptului împlinit. [...] Articolele din presă prezentau totul ca fiind ceva neașteptat, o poveste de dragoste frumoasă, niște prostii cum că părinții noștri nu ar fi fost de acord la început, dar iubirea noastră a învins. Ipocrizii menite să facă babele să plângă, femeile măritate să suspine și pe virginele proaste să viseze încă la Făt-Frumos. Eu zic să nu mai credeți tot ce vedeți în presă, dar, na, fiecare cu iluziile lui.
   

  Că veni vorba Dia este personajul principal al aceste cărți. Prin ochii ei ni se spune o poveste uluitoare și captivantă așa că o să vorbesc și despre ea ca personaj. La început îți poate crea impresia că e o fată bogată, râzgâiată, afurisită, egoistă, răutăcioasă, etc. Mie mi-a fost foarte antipatică, nu era genul de personaj principal feminin cu care eram eu obișnuită. Pe măsură ce avansezi îți dai seama că de fapt viața ei e în permanență controlată de alții. Tatăl ei o obligă să continue relația cu Alex, consilierii regali îi stabilesc programul, iar Alex o consideră proprietatea lui și e al naibii de posesiv.


  În ziua de 8 Mai R.U.T.R.-ul sărbătorește 20 de ani e la încetarea celui de-al III-lea Război Mondial. Fiind persoane importante Alex și Dia sunt obligați să participe la evenimentele organizate în acea zi. Prima oprire este la Iași, unde lucrurile merg conform planului. În acea dimineață Diane se trezește cu un nou gardian, căruia nu-i dă prea multă atenție, nici nu-i reține numele, în schimb îl enervează și-i fumează toate țigările :))


   A doua oprire este în capitala Regiunii 5, adică la Timișoara, unde Dia și Alex au parte de câteva surprize, inclusiv de un atentat la viața prințului. În viziunea celor din Capitală (care acu se află undeva pe lângă mare, probabil Constanța de azi) Regiunea 5 e cea mai săracă și mereu reprezintă o problemă. Nici Dia nu e prea încântata de sosirea ei aici.

 ...după prânz urma să mergem în Regiunea 5, loc care îmi displăcea groaznic. Zonă industrială, cartiere sărace, mult fum, multă mizerie, oameni veșnic nemulțumiți, cam la asta se rezuma 5. În urma războiului rămăseseră puține orașe locuite, marea majoritate fiind azi pustii și considerate zone restricționate.


  În acea noapte Alex decide că puțină distracție nu strică, iar Diane nu are de ales trebuie să-l însoțească la o petrecere dată de Emil(un prieten de-al lui Alex, pe care aceasta nu îl suportă). Scenele ce urmează sunt specifice progeniturilor risipitoare pe care le vedem și noi în fiecare zi și care aruncă cu bani în toate direcțiile, consumă alcool în cantități industriale, de droguri să nu mai vorbim.


Muzica puternică, căldura și fumul de țigară mă amețeau și îmi simțeam capul greu, sau poate era de vină cocktail-ul cu vodcă, sau tequila, sau de vină era șampania, sau vinul... Stai, am băut vin?... nu, nu era de la vin, vin nu băusem.




  Până și Diane consumă câteva băuturi...bine, mai multe....bine, nici ea nu mai știe câte și de ce fel. Un moment de gelozie (atunci când își surprinde logodnicul sărutându-se cu alta) o face pe Dia să ia decizia proastă de-ai plăti lui Alex cu aceeași monedă. Așa ajunge ea împreună cu noul ei gardian, Dan, în baia clubului unde...ei bine :)
  Și că veni vorba de Dan vreau să fie clar pentru toată lumea :


  După petrecere Dia pleacă împreună cu cei doi gardieni ai ei înapoi la hotel, dar pe drum mașina în care aceștia se aflau este implicată într-un accident minor. Un accident pus la cale de rebeli pentru a o putea răpi. Din acest moment viața Dianei ia o nouă întorsătură, poveste e dată peste cap complet și se transformă într-un thriller senzațional de la care nu știi la ce să te aștepți. 

Sunetul unui foc de armă mi-a întrerupt gândul și m-a obligat să mă trântesc. Mi-am găsit rapid adăpost după o mașină veche, ruginită. Am strâns arma la piept și am răsuflat ușurată. Nu aveam nimic. Totuși cineva mă luase în vizor, am vrut să mă ridic încet, să cercetez zona, dar un al doilea foc m-a țintuit locului. Am văzut cum glonțul lovește mașina. M-am tras înapoi. Nu puteam să mă ridic, fusesem deja reperată, știa unde mă ascund și orice mișcare grăbită putea să-i dea un avantaj definitiv.

  Ai să ajungi să iubești unele personaje, apoi să le urăști, iar să le iubești și în final să înjuri autorul că nu vinde cartea împreună cu un flacon de Aspacardin. Întreaga acțiune te ține cu sufletul la gură, iar momentul în care Dia înțelege ce sunt Centrele de Formare și ce legătură au cu ea...totul devine demențial.


  Din discuțiile Dan-Dia înțelegem și cum stă treaba cu viața oamenilor de rând. Lumea din Regiunile mai sărace e în permanență urmărită de dronele de supraveghere. Mâncarea e distribuită cu porția pe baza unui card, deci lucrurile nu sunt tocmai roz. Probabil din această cauză se naște E.S.C.U., o grupare de rebeli care luptă echilibru, siguranță, corectitudine și unitate.

  
   Recomand Ultimul avanpost tuturor indiferent de vârstă, căci această carte poate satisface gusturile oricui. Îi prevăd un viitor strălucit în literatura noastră căci e plină de acțiune, suspans, răsturnări de situație, are chiar și o poveste de dragoste originală și imprevizibilă.


   La final vin și cu o recomandare de gustare, evident furată din carte. Deci am să aleg prăjituri cu ciocolată și mentă (Diane știe de ce). Mor de nerăbdare să citesc și volumul 2 sau orice altă carte scrisă de Lavinia. 


 Cine a citit cartea asta? Ce părere aveți?